Prin foc si sabie (81 page)

― Domnia Ta începi gâlceava, spunea Michał, şi pe urmă îţi ţin eu locul.

Zagłoba, foarte dibaci în lupta cu sabia şi destul de curajos în duelurile cu şleahticii, nu-i îngăduia totdeauna să-l înlocuiască, îndeosebi în certurile cu oamenii lui Zasławski, dar când avea de-a face cu vreun potrivnic din Łęczyca, se mulţumea să-l provoace, iar când şleahticul punea mâna pe sabie şi-l chema la luptă, atunci jupân Zagłoba îi spunea:

― Domnia Ta, n-aş fi împăcat în cugetul meu dacă te-aş osândi la moarte sigură, bătându-mă eu însumi cu Domnia Ta; încearcă mai bine cu acest fecioraş şi ucenic al meu, fiindcă nu ştiu dacă vei fi în stare să-i ţii piept.

După asemenea cuvinte, ieşea înainte Wołodyjowski cu mustăcioara arcuită în sus, cu nasul în vânt şi cu înfăţişarea unui gură-cască şi, primit sau nu, îşi punea la pământ potrivnicul. Asemenea petreceri îşi îngăduiau amândoi, datorită cărora le creştea faima printre năbădăioşii vestiţi şi printre şleahtici, mai ales renumele lui jupân Zagłoba, fiindcă se spunea:

― Dacă ucenicul e aşa, cum trebuie să fie învăţătorul!

Numai pe Charłamp nu putu să-l găsească Wołodyjowski multă vreme; se gândea chiar că fusese trimis înapoi în Lituania cu cine ştie ce însărcinări.

În acest chip se scurseră aproape şase săptămâni, timp în care treburile publice înaintaseră destul de mult. Lupta încordată dintre cei doi fraţi-candidaţi, vicleşugurile susţinătorilor, vânzoleala şi stârnirea patimilor – toate trecuseră aproape fără să lase vreo urmă. Ştiau cu toţii că Jan Kazimierz va fi ales, fiindcă principele Karol renunţase de bunăvoie să candideze, lăsându-i locul fratelui său. Era de neînţeles, dar în împrejurări ca acelea, votul lui Chmielnicki atârnase destul de mult, deoarece toată lumea se aştepta să se supună autorităţii regelui care va fi ales după gândul său. Aceste prevederi aveau să se adeverească în mare măsură. În schimb, pentru Wiśniowiecki care, precum odinioară Cato, nu încetase nici o clipă să ceară ca acea Cartagină zaporojeană să fie distrusă, această întorsătură a lucrurilor era o nouă lovitură. Acum negocierile aveau să fie la ordinea zilei. Prinţul ştia într-adevăr că negocierile sau nu vor duce dintr-odată la nimic, sau vor fi întrerupte în curând prin forţa lucrurilor şi prevedea războiul în viitor, dar îl cuprindea teama când se gândea care va fi soarta acestui război. În urma negocierilor, Chmielnicki pus în drepturi va fi şi mai puternic, iar Republica şi mai slabă. Şi cine va conduce oştirea împotriva unei căpetenii atât de vestite ca Chmielnicki? Nu vor veni oare alte înfrângeri, alte măceluri care vor istovi ultimele puteri? Fiindcă prinţul nu se amăgea, ştiind foarte bine că nu-i vor încredinţa comanda lui, cel mai aprig susţinător al lui Karol. Kazimierz făgăduise într-adevăr fratelui său că-i va îndrăgi pe toţi deopotrivă, Kazimierz avea un suflet mare, dar Kazimierz era partizanul politicii cancelarului, aşa că altcineva avea să primească buzduganul de căpetenie, nu prinţul, şi vai de Republică dacă acest cârmuitor nu va fi mai iscusit decât Chmielnicki! La acest gând o durere îndoită strângea inima lui Jeremi; pe de o parte teama pentru viitorul ţării, pe de alta simţământul supărător pe care-l încearcă orice om când vede că meritele lui sunt trecute cu vederea, că nu i se va face dreptate şi că alţii vor înălţa capul peste el. N-ar fi fost Jeremi Wiśniowiecki, dacă n-ar fi fost mândru. Simţea în el puterea să facă faţă acestui rang care i se şi cuvenea, aşa că suferea îndoit.

Printre ofiţeri se vorbea chiar că prinţul nu va aştepta sfârşitul alegerilor şi va pleca la Varşovia, dar nu era adevărat. Prinţul nu numai că nu plecă, dar făcu şi o vizită principelui Kazimierz la Nieporęt, unde fu primit cu mare bunăvoinţă, după care se întoarse în oraş pentru un timp mai lung, chemat de treburile ostăşeşti. Prinţul se străduia din răsputeri să dobândească mijloace băneşti pentru oaste. În afară de asta, cu banii lui Karol se alcătuiau noi polcuri de dragoni pedestraşi. Unele fuseseră trimise în Ucraina, altele abia urmau să fie adunate. În acest scop, prinţul repezi în toate părţile ofiţeri pricepuţi în treburile organizării oştirii ca să aducă acele regimente în starea dorită. Fură trimişi mai întâi Kuszel şi Wierszułł, apoi veni şi rândul lui Wołodyjowski.

Într-o bună zi fu chemat înaintea prinţului care-i porunci:

― Domnia Ta ai să te duci prin Babice şi Lipków la Zaborów, unde aşteptă caii strânşi pentru oaste; îi vezi pe toţi, împlineşti lipsurile şi dai banii lui Trzaskowski, apoi îi aduci aici pentru oşteni. Banii ai să-i iei cu această chitanţă de la vistiernicul meu din Varşovia.

Wolodykowski se apucă îndată de treabă, luă banii şi în aceeaşi zi porni cu Zagłoba la Zaborów însoţit de zece oameni, cu o căruţă în care ducea banii. Mergeau încet, pentru că împrejurimile Varşoviei în acea parte roiau de şleahtici, slujitori, care şi cai; până dincolo de Babice satele erau atât de înţesate, încât mai toate casele erau pline de oaspeţi. Nu era prea greu să ţi se întâmple vreun neajuns în această îmbulzeală de oameni, fiecare cu gândurile şi treburile lui, aşa că nici cei doi prieteni nu scăpară, cu toate că se străduiau să se poarte cu modestie şi să nu încurce pe nimeni.

Când ajunseră la Babice, văzură înaintea hanului vreo cincisprezece şleahtici care tocmai încălecau pe cai să plece în drumul lor. Cele două grupuri îşi dădură bineţe şi erau să se despartă, când deodată unul dintre călăreţi se uită la Wołodyjowski şi se apropie în trap întins de el, fără o vorbă.

― Aici mi-erai, frăţioare! strigă el; te-ai ascuns dar te-am găsit, în sfârşit!… Acum nu-mi mai scapi! Hai, Domniile Voastre! strigă la tovarăşii săi. Aşteptaţi un pic! Am să-i spun două vorbe ofiţeraşului ăstuia şi vreau să-mi fiţi martori.

Pan Wołodyjowski zâmbi de mulţumire, fiindcă îl recunoscuse pe Charłamp.

― Dumnezeu mi-e martor că nu m-am ascuns, spuse el, şi te-am căutat peste tot, ca să te întreb dacă-mi mai porţi pică, dar, ce să fac! Nu ne-am întâlnit şi basta!

― Pane Michał şopti Zagłoba, te duci să îndeplineşti porunca prinţului!

― Ţin minte, mormăi Wołodyjowski.

― Vino să ne batem! răcni Charłamp. Domniile Voastre! i-am făgăduit acestui tinerel cu caş la gură că am să-i tai urechile, şi am să i le tai, pe viaţa mea! pe amândouă, aşa cum mă cheamă Charłamp! Domniile Voastre, rogu-vă să-mi fiţi martori, iar tu, flăcăiaşule, hai la treabă!

― Nu pot, pe viul Dumnezeu, nu pot! răspunse Wołodyjowski; mai păsuieşte-mă măcar câteva zile!

― Cum nu poţi? Ţi-a intrat frica-n oase? Dacă nu scoţi sabia îndată, am să te plesnesc cu latul paloşului, de ai să-ţi aduci aminte de amândoi bunicii. A, bărzăune! jivină otrăvită! în cale ştii să-mi stai, ştii să-ţi bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala, cu limba ştii să înţepi, dar când e vorba de sabie, valea!

Atunci se amestecă jupân Zagłoba.

― Mi se pare că Domnia Ta vrei să-l calci pe bătături, îi spuse lui Charłamp, dar bagă de seamă să nu te muşte într-adevăr acest bărzăune, că atunci nici un plasture n-o să te mai ajute. Ptiu, la dracu’, Domnia Ta nu vezi că acest ofiţer îndeplineşte o poruncă? Uită-te la căruţa cu banii pe care-i ducem la polc şi înţelege, ce dracu, că însoţind această comoară, nu dispune de fiinţa lui şi nu poate să-ţi dea satisfacţie. Cine nu înţelege asta e un prostănac, nu un oştean! Slujim amândoi în flamurile voievodului Ruteniei şi am bătut noi pe alţii mai acătării ca Domnia Ta, dar astăzi nu e cu putinţă; ce se amână, nu fuge.

― Dacă duc banii oştii, sigur că nu pot să se bată, zise unul dintre însoţitorii lui Charłamp.

― Ce-mi pasă mie de banii lor! strigă nestăpânit Charłamp, să-mi dea satisfacţie, că de nu, încep să-l lovesc.

― Astăzi nu mă bat cu Domnia Ta, dar îţi dau cuvântul de cavaler, spuse Michał, că am să mă înfăţişez peste trei sau patru zile, unde pofteşti, îndată ce sfârşesc treaba care mi s-a încredinţat. Iar dacă Domniile Voastre nu vă mulţumiţi cu această făgăduială, poruncesc să pună mâna pe muschete, pentru că am să cred că nu am de-a face cu nişte şleahtici şi oşteni, ci cu nişte tâlhari. Aşa că, pe toţi dracii, alegeţi, că n-am vreme de pierdut!

Auzind acestea, dragonii care-l însoţeau îndreptară numaidecât ţevile muschetelor spre atacatori, şi această mişcare, ca şi cuvintele hotărâte ale lui Wołodyjowski se vede că făcură impresie asupra tovarăşilor lui Charłamp.

― Mai păsuieşte-l, îi spuseră, eşti oştean şi ştii ce înseamnă slujba: n-ai teamă, vei primi satisfacţie, pentru că omul e îndrăzneţ, ca toţi cei din steagurile rusine. Stăpâneşte-te, până te rugăm!

Jupân Charłamp mai stărui o vreme, dar înţelese în cele din urmă că sau îşi va supăra însoţitorii, sau îi va arunca într-o luptă inegală cu dragonii, aşa că se întoarse spre Wołodyjowski, şi-i spuse:

― Îţi dai deci cuvântul că vei reveni?

― O să te caut eu însumi, fie şi pentru că mă întrebi a doua oară. Voi veni peste patru zile; astăzi e miercuri, aşadar sâmbătă după amiază la ceasurile două. Alege locul.

― Aici la Babice e prea multă lume, zise Charłamp, s-ar putea să avem niscaiva
impedimenta.
Hai să ne întâlnim alături, la Lipków : acolo e mai multă linişte şi pentru mine nu e prea departe, fiindcă cvartirul nostru e la Babice.

― Domniile Voastre o să veniţi tot atât de mulţi ca şi astăzi? întrebă Zagłoba prevăzător.

― A, nu-i nevoie! zise Charłamp; am să vin numai eu şi jupânii Sielicki, rudele mele.
Spero,
de asemenea, că şi Domniile Voastre veţi veni fără dragoni.

― Poate că Domniile Voastre veniţi însoţiţi de oşteni, când vă bateţi în duel, spuse Michał, la noi nu e moda asta.

― Aşadar, peste patru zile, sâmbătă, la Lipków? întrebă Charłamp. Ne întâlnim înaintea hanului, iar acum, rămâneţi cu bine!

― Cu bine! răspunseră Wołodyjowski şi Zagłoba. Potrivnicii se despărţiră în linişte. Pan Michał era fericit de viitoarea distracţie şi îşi făgăduia să-i ducă în dar lui jupân Longinus mustăţile tăiate ale petyhoreanului. Ajunse deci binedispus la Zaborów, unde-l găsi şi pe principele Kazimierz care venise acolo la vânătoare. Pan Michał îl zări numai de departe pe viitorul rege, pentru că se grăbea. După două zile îşi sfârşi treaba, văzu caii, plăti pe pan Trzaskowski, se întoarse la Varşovia şi în ziua şi la ora hotărâtă se înfăţişă la Lipków împreună cu Zagłoba şi Kuszel, pe care-l rugă să-i fie al doilea martor.

Ajungând la hanul pe care îl ţinea un ovrei, intrară înăuntru, ca să-şi clătească gura cu puţin mied şi să mai pună ţara la cale la un pahar.

― Stăpânul este acasă? întrebă Zagłoba pe hangiu.

― E la oraş.

― Sunt mulţi şleahtici la Lipków ?

― Nu e nimeni. Numai la mine stă unul în iatac, un şleahtic bogat cu slujitori şi cai.

― De ce nu s-a dus la conac?

― Se vede că nu-l cunoaşte pe stăpânul de la Lipków . De altfel conacul e închis de vreo lună de zile.

― Poate că e Charłamp? zise Zagłoba.

― Nu, răspunse Wołodyjowski.

― Ei, pane Michał, mie mi se pare că el e.

― Ce mai e şi asta!

― Mă duc să văd cine e. Ovreiule, şleahticul a venit de mult?

― Astăzi a venit, nu sunt nici două ceasuri.

― Şi nu ştii de unde este?

― Nu ştiu, da’ trebuie să fie de departe, caii erau istoviţi; oamenii vorbeau că vin de dincolo de Vistula.

― De ce s-a oprit el tocmai aici, la Lipków ?

― Cine ştie?

― Mă duc să văd, repetă Zagłoba, poate că e vreun cunoscut.

Şi apropiindu-se de uşa închisă de la iatac, ciocăni cu mânerul săbiei şi zise:

― Domnia Ta, pot să intru?

― Cine-i acolo? întrebă un glas dinăuntru.

― Un prieten, spuse Zagłoba, crăpând uşa. Domnia Ta, mă rog de iertare, poate nu e timpul potrivit? adăugă el, băgându-şi capul în iatac.

Deodată se dădu înapoi şi trânti uşa, ca şi când ar fi văzut moartea cu ochii. Pe faţă i se întipărise spaima amestecată cu cea mai mare uimire, stătea cu gura căscată şi privea cu ochii rătăciţi la Wołodyjowski şi la Kuszel.

― Ce ai, Domnia Ta? întrebă Wołodyjowski.

― Pe rănile lui Hristos! Tăcere! spuse Zagłoba. Acolo e Bohun!

― Cine? Ce-ai păţit, Domnia Ta?

― Acolo e… Bohun!

Cei doi ofiţeri săriră în picioare.

― Domnia Ta, nu cumva ţi-ai pierdut minţile? Vino-ţi în fire! Cine e?

― Bohun! Bohun!

― Nu se poate!

― Pe viaţa mea! Aşa cum mă vedeţi, mă jur pe Dumnezeu şi pe toţi sfinţii!

― Şi de ce te-ai speriat aşa? întrebă Wołodyjowski. Dacă-i el acolo, ni l-a adus Dumnezeu în mână. Linişteşte-te, Domnia Ta. Eşti sigur că e el?

― Cum vorbesc cu Domnia Ta. L-am văzut doar; se îmbracă.

― Şi el te-a văzut?

― Nu ştiu, mi se pare că nu.

Ochii lui Wołodyjowski scânteiau ca nişte cărbuni aprinşi.

― Ovreiule! spuse încet, făcându-i semn cu mâna. Vino aici! Iatacul mai are şi altă uşă?

― Nu, numai cea care dă în odaia asta.

― Kuszel! La fereastră! şopti pan Michał. A, acuma nu mai scapă!

Kuszel fugi afară, fără nici o vorbă.

― Domnia Ta, vino-ţi în fire, zise Wołodyjowski. Primejdia nu te paşte pe Domnia Ta, ci pe el. Ce poate să-ţi mai facă? Nimic.

― Nu pot să-mi revin din uimire! răspunse Zagłoba, iar în gând îşi spuse: „Adevărat! De ce să-mi fie frică? Pan Michał e cu mine. Bohun să se teamă!”

Şi înfoindu-se cumplit, puse mâna pe mânerul sabiei.

― Pane Michał, nu trebuie să ne mai scape!

― Numai să fie într-adevăr Bohun! Mie tot nu-mi vine să cred. Ce să facă el aici?

― L-a trimis Chmielnicki să iscodească. E sigur! Pane Michał, aşteaptă. Îl prindem şi-i spuneam aşa: ori ne dă pe cneaghină, ori îl ameninţăm că îl dăm pe mâna judecăţii.

― De ne-ar da-o pe cneaghină, mânca-l-ar lupii!

― Nu suntem oare prea puţini: noi doi şi Kuszel al treilea? Se va apăra cu înverşunare şi are şi câţiva oameni.

― Vine şi Charłamp cu doi: vom fi şase! Destui!… Sst! în clipa aceea se deschise uşa şi Bohun intră în încăpere. Se vede că înainte nu-l zărise pe Zagłoba, când îşi băgase capul în iatac, fiindcă la vederea lui se înfiora deodată şi parcă o flacără îi străbătu obrazul, iar mâna se aşeză cu iuţeala fulgerului pe mânerul sabiei; totul dură doar o clipită. Văpaia se stinse dintr-odată pe faţa-i care pălise totuşi puţin.

Zagłoba se uita la el şi nu scotea o vorbă; atamanul de asemenea stătea tăcut; în odaie s-ar fi auzit musca zburând, iar aceşti doi oameni, a căror soartă se încrucişase într-un chip atât de ciudat, se prefăceau în clipa aceea că nici nu se cunosc.